”SERVICIILE AU FĂCUT RAPOARTE ŞI ÎN CAZUL PRIVATIZĂRII SIDEX, CA ŞI LA OLTCHIM”

Este dezvăluirea făcută de liderul sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber, care afirmă că SRI a făcut rapoarte şi în cazul privatizării Sidex, care au fost transmise politicienilor aflaţi la acea vreme la cârma ţării. Reacţia lui Tiber vine după ce directoru SRI, George Maior, a anunţat că serviciul a transmis 190 de rapoarte guvernelor din ultimii ani, în care s-a prezentat situaţia Oltchim.
„Potrivit informaţiilor mele, şi în cazul Sidex, SRI a transmis rapoarte în care a informat că pierderile nu erau aşa de mari ca cele prezentate în mod oficial prin mass media şi a prezentata date şi legate de firmele căpuşă care au făcut la acea vreme afaceri cu Combinatul, principalele produse fiind benzenul şi tabla. S-a atenţionat şi în legătură cu managementul prost de la acea veme, dar nu s-au luat măsuri pentru redresarea situaţiei, Combinatul a fost prezentat ca o gaură neagră a econimiei, deşi nu era chiar aşa în realitate, şi a fost vândut pe un preţ modest, de doar 50 de milioane de dolari, către Mittal, care în afară de Combinat a mai primit şi o serie de active sociale importante din oraş. Toate partidele politice au ştiut de-a lungul timpului ce s-a întâmplat la Combinat în ultimii 10 ani şi nu numai ei, dar nimeni nu a fost cu adevărat interesat să facă ceva pentru oprirea capacităţilor de producţie şi pentru ca fostul colos al siderurgiei să nu se transforme într-o făbricuţă, lucru care s-a întâmplat, aşa cum am zis, încă de la închiderea cocseriei. Potrivit informaţiilor mele, ar exista un plan de închidere treptată, cel mai probabil urmând să rămână un laminor de tablă groasă”, ne-a declarat Gheorghe Tiber.
Fostul primar al Galaţiului, Dumitru Nicolae, care a fost ani întregi directorul general al Combinatului, ne-a declarat de nenumărate ori de-a lungul timpului că situaţia unităţii înainte de privatizare nu era aşa de rea cum se prezenta public şi că el s-a împotrivit ca Lakhsmi Mittal să devină noul patron al Combinatului.
Şi fostul comisar şef al Gărzii de Mediu Galaţi, Mihai Turcu, declara încă de acum 2 ani, atunci când s-a închids cocseria, că încetul cu încetul la combinat va rămâne doar un laminor de tablă groasă, fără să spună însă când ar putea deveni acest lucru o certitudine.
Una peste alta, concluzia care se opoate trage din afacerea numită privatizarea Sidex nu a fost faptul că a fost privatizat cel mai important combinat siderurgic din ţară, ci modul defectuos în care a fost făcută această privatizare, care poate fi considerată în detrimentul statului român, dacă ne uitam la închiderea capacităţilor de producţie, unele din ele care au ajuns să fie tăiate, precum şi la reducerea substanţială a numărului de angajaţi ai Combinatului.
Câţi siderurgişti vor pleca efectiv din Combinat?
Gheorghe Tiber susţine că, potrivit informaţiilor pe care le are, ar exuista bani pentru plata recompenselor prevăziute în schema de plecări voluntare doar pentru circa 400 de angajaţi care au fost transferaţi în departamentul talent pool de la diferite uzine şi care au depus cerere de autodisponibilizare.
„Din informaţiile pe care le avem ar exista bani doar pentru plata a 400 de siderurgişti din cei 700 care au fost transferaţi în talent pool. Cei care nu au depus cerere de audisponibilizare vor fi transferaţi de la 1 octombrie în alte locuri de muncă, de unde ar urma să fie scoase firme subcontractoare, iar cererile de autodisponibilizare vor fi analizate în primele 10 zile ale lunii octombrie”, ne-a declarat Gheorghe Tiber.
Deşi în Combinat există mai multe sindicate, din păcate doar sindicatul Solidaritatea a reacţionat atunci când s-a închis UPSRS, au organizat pichetări şi miting în semn de protest faţă de decizia conducerii, pe care au considerat-o injustă şi nedreaptă, în timp ce celelalte sindicate invitate să li se alătura la acţiune, cum ar fi Siderurgistul condus de Gheorghe Bezman, nu au răspuns demersului celor de la Solidaritatea. În schimb, la câteva luni după punerea în practică a măsurilor care au stârnit nemulţumirea salariaţilor, sindicaliştii de la Siderurgitul vor picheta sediul Prefecturii pe data de 4 octombrie, dar nu la iniţiativa lor, ci a Cartel Alfa.
Scris de Magda CONDOS | Luni, 01 Octombrie 2012

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s