Salvaţi istoria Galaţiului: Fostul Consulat German este în ruină. Structura de rezistenţă a casei este şubrezită şi are nevoie de consolidare

Autor: Corina Misăilă
Casa situată pe stradă Culturii nu este declarată monument-istoric deşi are arhitectura unui conac boieresc. Imobilul a fost Consulatul German prin perioada anilor 1908-1910. În prezent, acesta este într-o stare deplorabilă şi are nevoie de consolidare
O altă clădire care aminteşte de târgul negustoresc de altădată este imobilul situat pe strada Culturii la nr.7. Casa a fost construită în urmă cu peste 100 de ani şi a găzduit o vreme Consulatul German.

În prezent, clădirea este într-o stare deplorabilă. Structura de rezistenţă a casei este şubrezită şi are nevoie urgentă de lucrări de consolidare.

Povestea clădirii

Deşi nu a mai fost restaurată şi renovată de foarte mulţi ani, încă se mai pot observa elementele decorative care-i conferă o notă distinctă clădirii. De pildă, la intrarea in imobil se găsesc două statui de-o parte şi de alta a intrării, fiecare având câte un ulcior deasupra capului.

Deasupra imobilului, în partea dinspre intrare, se mai pot observa două statuiete reprezentând doi copii şi un text cu iniţialele primului proprietar. Se distinge: un E în „stil clasic” şi un „E” stilizat.

Mai multe informaţii despre această casă am aflat de la istoricul gălăţean Tudose Tatu. „Aici a fost consulatul German prin perioada anilor 1908-1910 după care casa a devenit proprietatea unor negustori. Este într-o zonă în care locuiau oameni cu averi importante. În acea perioadă erau multe consulate la Galaţi”.

Primăria n- a putut face lucrări de restaurare şi consolidare deoarece statul clădirii este incert. De la chiriaşi am aflat că jumătate de imobil aparţine unui proprietar, iar cealaltă jumătate este a Primăriei.

„Pe vreme lui Ceauşescu, la zile mari, venea cineva şi mai văruia faţada. De peste 20 de ani, nimeni nu s-a interesat de această clădire. Pereţii sunt deterioraţi, plini de crăpături, iar acoperişul este stricat. Este păcat că nu se face nimic. Cunosc acest imobil de 50 de ani. Era de o frumuseţe rară”, ne-a spus Victor Truţă, în vârstă de 80 de ani, vecinul din casa de alături.

Nu o dată statuetele au intrat în vizorul hoţilor. „Au vrut de multe ori să le fure, dar nu au putut. Sunt foarte grele. În urmă cu câţiva ani, a venit cineva de la Brăila să le cumpere. I-am trimis să discute la Primărie”, mai spune Victor Truţă.

Legislaţia permisivă

Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie din Galaţi, spune că legislaţia din România privind clădirile cu valoare istorică este mult prea permisivă. „În Occident, dacă timp de trei ani nu te îngrijeşti de o casă cu valoare istorică, statul ţi-o confiscă. La noi, legislaţia este permisivă”.

Foto: BOGDAN DIMOFTE

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s