MEMBRII APRG PROPUN ÎNCHIDEREA TRAFICULUI PE STRADA DOMNEASCĂ

descărcare (2)
Scris de Mihaela GÎDEI | Joi, 07 Februarie 2013
În cadrul dezbaterii publice de marţi, care viza Planul Urbanistic Zonal (PUZ), organizată de Primăria Galaţi – instituţia Arhitect şef, Asociaţia pentru Renaşterea Galaţiului (ApRG) a participat în calitate de partener şi a propus o schimbare prin intermediul unei petiţii.
„ApRG a propus spre dezbatere o petiţie privind relocarea foişorului realizat acum 100 de ani de către inginerul Petrescu, din Parcul Carol („CFR”), în Parcul Municipal („Mihai Eminescu”). Această petiţie a fost susţinută de purtătorul de cuvânt al Asociaţiei, Valentin Bodea (cercetător în istorie). De asemenea, Emil Ancuţa (proprietar al unor imobile din zona veche a oraşului), Marcel Capriş (proprietar al Casei Serfioti) şi colecţionarul Costel V. Gheorghiu au susţinut în faţa Comisiei de Urbanism necesitatea transformării străzii Domnească în pasaj pietonal”, a explicat Adrian Zăinescu, unul dintre membrii fondatori ai ApRG.
Conform petiţiei, reprezentanţii ApRG susţin mutarea chioşcului rustic din Parcul CFR în Parcul „Eminescu”, precum şi restaurarea acestuia. Chioşcul a fost amplasat iniţial în „Parcul Eminescu”, dar a fost mutat abuziv în perioada comunistă iar astăzi se degradează pe zi ce trece. ApRG mai propune şi închiderea traficului pe strada Domnească, între Parcul „Mihai Eminescu” şi strada Basarabiei, în vederea transformării acestei zone într-o alee pietonală şi centru istoric al oraşului, precum şi revenirea la pavajul cubic pe această porţiune. De asemenea, mai este susţinută şi respectarea cromaticii clădirilor şi restaurarea monumentelor istorice şi de arhitectură.
În urma acestei dezbateri, ideile şi propunerile au fost notate iar în următoarea perioadă, membrii ApRG urmează să discute aceste lucruri în cadrul unei audienţe la city managerul Aurel Vlaicu. De asemenea, va avea loc şi o dezbatere publică în zilele de 14 şi 15 februarie, între orele 10.00 şi 16.00, la sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Judeţene „V.A.Urechia”. Aici vor fi discutate propunerile preliminare privind documentaţia PUZ – Zone Construite Protejate. Cei care vor să consulte documentaţia o găsesc la sediul Bibliotecii sau pe site-ul Primăriei Galaţi.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s